Cei doi muncitori prinși sub un mal de pământ în Snagov au fost scoși morți

Cei doi muncitori prinși sub un mal de pământ în Snagov au fost scoși morți
Publicat: 08/12/2015, 15:57

Echipele de salvatori de la ISU București-Ilfov au reușit să îi scoată pe cei doi muncitori din groapa peste care s-a surpat malul de pământ, însă aceștia nu mai erau în viață.

Intervenția pentru scoaterea din groapă a celor doi muncitori, la care au participat aproximativ 20-30 de pompieri, a fost îngreunată de faptul că malurile trebuiau stabilizate pentru a se ajunge în zona în care aceștia se aflau, acoperiți în întregime de pământ.

După mai bine de trei ore, pompierii salvatori au reușit să îi scoată pe cei doi muncitori la suprafață, însă echipajele medicale nu au mai putut face nimic pentru salvarea acestora, fiind constatat decesul.

Cei doi muncitori erau angajați ai firmei Strong Construct, care face lucrări la rețeaua de canalizare a localității Snagov, unul dintre aceștia fiind șeful de echipă, a declarat, pentru MEDIAFAX, inspectorul general de stat de la Inspecția Muncii, Nicolae Dantes Bratu, aflat la locul accidentului.

Acesta a cerut Inspectoratului Teritorial de Muncă Ilfov să facă cercetări și să stabilească împrejurările și cauzele producerii accidentului de muncă.

Reprezentanții Poliției Ilfov au declarat, pentru MEDIAFAX, că este vorba despre doi bărbați de aproximativ 60 de ani. Aceștia erau angajați de Primăria din Snagov pentru executarea unei lucrări la canalizarea localității.

Anchetatorii și inspectorii de muncă urmează să stabilească dacă cei doi muncitori erau angajați cu forme legale și dacă au fost luate toate măsurile de protecție a muncii.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Încă un cablu de comunicații subacvatic a fost tăiat. Care sunt țările afectate
Ce i-a grăbit sfârşitul lui Silviu Prigoană. Autopsia a confirmat o problemă cardiacă, dar apropiaţii...
FOTO. Ce imagini! Apariția decoltată şi transparentă a celei mai frumoase jurnaliste sportive din lume
De ce tace Trump după ce Biden a decis ridicarea interdicției Ucrainei de a folosi...
IMAGINI CUTREMURĂTOARE de la înmormântarea Andreei Cuciuc! Lacrimi de jale și piese interpretate de adolescentă...
Cum arată în realitate misterioasa plajă neagră din Game of Thrones. A devenit unul dintre...
Cele mai mari gafe făcute de prezidențiabili la dezbaterea Digi24. Unde au „comis-o” Lasconi, Geoană,...
Mihaela Botezatu a răbufnit la nici o săptămână de la moartea lui Silviu Prigoană: „Eu...
Acești pensionari români vor primi pensii mărite la 6.720 lei, începând cu 1 ianuarie 2025
Răcire bruscă în toată țara, de la mijlocul săptămânii, cu diferențe și de 15 grade...
Igor Cuciuc își urlă neputința: Andreea, întoarce-te acasă! Durere sfâșietoare
Carambol cu 16 mașini pe o stradă din Alba Iulia. Traficul în zonă a fost...
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Ciolacu, Grindeanu si Simonis s-au plimbat in străinătate în avioane private, închiriate de firma Nordis....
Structura IMENSĂ găsită pe fața ASCUNSĂ a Lunii
Doliu la Casa Regală! Regina Camilla are inima frântă. Palatul Buckingham a făcut anunțul trist
Exclusiv. Cum a fost surprinsă doamna muzicii populare românești. Secretul longevității Irinei Loghin
De ce întârzie UEFA verdictul în cazul meciului România- Kosovo. Când ar putea veni decizia
Imagini șocante cu părinții Andreei Cuciuc, din timpul slujbei de înmormântare! Artistul, cu mâinile pe...
VIDEO Daniela Iliescu este gravidă cu al doilea copil! Culiță Sterp și partenera lui au...
Beyonce surprinde din nou! Artista va susține un concert live pe Netflix în ziua de...
BANCUL ZILEI. Bulă o întreabă pe Bubulina: – Ce ai pregătit pentru astăzi?
Pentru prima dată, a fost obținută fotosinteza în celule animale